După-amiază de toamnă

 

florile tocmai s-au ofilit în vază era o zi întunecată

Ea acolo în faţă stînd

e cineva înăuntru n-ar trebui zgomote

ochii ei inversind

sărind

pisica a rupt firul el trebuie găsit

gestul care răspîndeşte din nou faptul subversiv al spusului

spre seară a venit din nou i-am spus mulţumesc

a plecat era singura care nu voia să ştie nimic în rest toţi

se prefac că ar şti ceva

eram acolo

era acolo aştepta secunda în care privirea să alunece mai departe a alunecat şi zîmbetul s-a prelins l-am şters repede am vorbit repede închizînd uşa gîndul din nou că buzele vor respira şi ea va auzi ceva din toate astea n-aş fi vrut s-o rănesc

lipsa frunzelor schematizează această tăcere

eu le văd cum nici nu tresar

tai viitorul si trecutul cu o lamă subţire

ca să pot scrie am nevoie de mănuşi nu le am

niciodată departe

starea de coborîre alertă caruselul e-n toi aş vrea să opresc

să vorbesc

cuvintele mi-au pus un deget pe gură

apăsat

 încarnat încrustat

scriu din nou auzind

săritura pisicii a facut clic

gestul a lăsat acea urmă simplă a sa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s