Ecran spart

„Ne serais-tu pas encadrée dans ton analogie, et ne pourrais-tu pas te mirer, pour parler comme les mystiques, dans ta propre correspondance?” (Baudelaire, «Invitation au voyage»)

«A l’heure ou les chiens eux-mêmes gémissent de douleur sous le soleil qui les mord, quel puissant motif fait donc aller ainsi la paresseuse Dorothée, belle et froide comme le bronze ?» (La belle Dorothée)

Un colt de masa, un cot pe o masa, cealalta mina inerta pe masa. O foaie alba, un ecran alb. Chipul nu e vizibil din acest unghi. Chipul priveste ecranul. Un ecran care preia aceste elemente firav descrise si le comuta pe si peste alte imagini-elemente. Ei spun ca lumea de elemente este chiar lumea. In fatza mea sint doua ecrane. Unul e spart. Celalalt – mai indepartat. Cind ating, scrisul apare la o distanta. Ea ma blocheaza de zile intregi. A lua distanta inseamna a contempla, desigur, dar in acest caz inseamna si a fi tintuit in distanta tocmai de acea distanta. Poate ca distanta are sansa sa ma priveasca, iar eu sa ma las privita asa.

Cind, la distanta de ceea ce vad (sau nu vad, dupa cum e cazul acum, ecran spart), incerc sa il vad, acest mic amanunt care a aparut intre mine si el decide altfel intre mine si el. Falia ma ingheata. Sint pusa la zid de evidente, cu asprime. Apropiere inseamna asadar si dispunere, iata un lucru nou pentru mine. Cind esti fortat sa iei o distanta. „Eu sint si contin”, spune distanta. „Duc”, spune ea. Insa vorbirea despre mine ar fi inceputul unei revolutii. Risete. Revolutie sa ce ? A comunica o distanta nu inseamna inca si a o defini. Ea incepe sa fie definita tocmai cind nu mai este, iata ce paradox.

Altfel, distanta se propaga, se face, se locuieste, (se) scrie.

Nu exista decit ceea ce se desprinde de ceea ce exista. Aceasta posibilitate a desprinderii – ea exista. Un sens eliberat nu prin ceea ce-l provoaca ori naste. Un sens care devine altceva pe masura ce e slujit. El se imparte fara sa se iroseasca; totodata, el este imediat recunoscut. De ce ? Pentru ca adevarul e parte din substanta noastra intima. Si falsul e recunoscut, pentru ca si el, asemenea, ne e parte. Insa el amesteca si induce, deruteaza, minte, inseala. Doar aceia care si-au pus trupul intreg la treaba cuvintelor – doar aceia se pot dezbara de minciuna ca de un surplus nefolositor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s