Armour

Armour

Pierderea

Desi o pierduse, ii era teama ca are s-o piarda din nou.

Ei i se invirteau gindurile in cap ca unei mori solare. Nu le putea opri. Lumina, lumina. Moara continua sa se invirta si indiciul dublurii o impiedica de la scris. Cind vezi ca scrii e mult mai greu decit cind o faci cu ochii inchisi. O sarutase demult in Mac Donalds. Trenurile erau aliniate toate, ca la un start. Erau capete de linii – un fel de nord absolut al unei gari numite de asemeni « de nord ». De acolo poate ca se putea porni undeva. Dar ei se intorsesera déjà, de undeva, acolo, iar discutia taragana despre energii solare, mori de vint si acoperisuri astfel alcatuite ca sa nu le ridice furtunile si sa fie si utile, sa dea energie, sa incalzeasca centralele. Sarutul era amestecat cu o teama usoara, aceea ca ar fi un sarut intimplator, o stare de bine pe care ei, adolescentii (crescusera de acum, nu mai erau asa copii) o simteau adeseori fara dificultate. In Mac Do erau toate colorate cunoscut, imaginile erau vii, mai ales cartofii si carnea stralucitoare, aproape adevarate, de-ti venea sa te apropii mai mult de ele si sa le atingi. Dar de ce, cind a sarutat-o, nu a mai stat un pic ? S-a retras curind, desi buzele si limba se intilnisera perfect pentru citeva secunde. Nu le mai era foame, asa ca dragostea nu avea cum sa mai treaca prin stomac, iar acum erau doar doua capete fatza in fatza, de o parte si cealalta a mesei patrate. N-am mai fost de multa vreme la Mac Do, nici nu mai stiu, iar acum, cind povestesc ca i-am vazut atunci, demult, las prea multe incertitudini sa se strecoare, povestea devine dezlinata, nicidecum veridica.

« Mi-e greu cu viata asta !…“ O imbratiseaza acum, ea plinge cu sughituri, el o stringe tare, o saruta putin, ii pipaie fatza, isi pipaie fatza, e la fel ca a ei, nu mai plinge, hai, nu mai plinge, stiu, hai, nu mai plinge. Nu mai conteaza ca nici nu ti-a pasat prea mult atunci de jocurile noastre. Si nici nu conteaza unde vom pleca de aici. Ba mi-a pasat. Nu mai conteaza acum. Ba conteaza. Tu esti cel care n-a inteles. Tu esti cea care m-a facut sa nu inteleg. Dar acum intelegi ceva ? Spune-mi, daca tot ma stringi in brate, vrei sa nu te mai string ? daca tot imi pipai fatza, iti pipai fatza, daca tot ma stringi, daca tot sint in faţă, in faţa ta, daca tot sint aici. Esti aici, nu mai conteaza, nu mai conteaza unde plecam, intelegi? Nu mai plinge, hai, nu mai plinge. N-am inteles nimic din conferinta aia, eram acolo si priveam in gol, toti imbracati frumos si atmosfera era placuta, in jurul mesei, iar eu. Nu mai conteaza, nu mai conteaza. Adica intelegeam, dar nu ma mai interesa. Stiam ca erai cu altcineva, iti vazusem laleaua rosie pe care o aveai in mina cind traversam holul. Se vorbea despre o diferenta fundamentala, chiar eu am vorbit, nu mai plinge, nu mai conteaza, si diferenta fundamentala era de fapt ca eu ma descopeream brusc la o masa inconjurata de oameni in plina diferenta fundamentala, ca eu cadeam mereu in aceasta falie, intre atit de multe diferente fundamentale pe care le descoperisem brusc, si nu intelegeam de ce nu exista capete de lege pentru toate diferentele, de ce nu exista culori, cuvinte-culori pentru pinze aliniate pe perete, de ce nu formulam mai intii cine face diferenta, desi asta ar trebui sa vina odata cu ea, desi asta ar trebui sa vina la sfirsit, draga mea, a mai spus el incet. O mingiia pe par, nu mai plinge, pleca un tren, facea zgomot, nu mult, el o stringea in brate, voia sa mai vorbeasca putin, macar putin despre diferentele acelea fundamentale. Unde mai bine decit aici, in bratele lui, ale ei, unde, daca nu linga tren, linga linii paralale care nu se intilnesc niciodata, unde, daca nu linga alti calatori si alte imbratisari si saruturi si frinturi de cuvinte, unde, daca nu linga oamenii singuri, pierduti, cine sa mai faca diferenta, nu mai plinge, nu mai plinge, nu conteaza unde vom merge de aici, noi stim ceva despre diferente fundamentale,

stim ca nu exista, ca nu sint, nu mai plinge

el isi pipaia fatza, ii pipaia fatza, inca o data i-a mai strins mineca strimta, i-a atins gitul cald,

inca o data a mai strins-o pe ea, diferenţa

e ca

inca o data a mai strins-o in bratele lui

©notesandcounternotes

 

http://www.youtube.com/watch?v=JnmZdTiyE-Q

 

Advertisements

About notesandcounternotes


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

notesandcounter notes

about what I see

Pushing Ahead of the Dame

David Bowie, song by song

cu pasiune, Ema Onisâi

citește, ascultă, privește, simte, alege, incearcă, scrie, așteaptă. Imaginează-ți

Adunăm obsesii

„Cuvintele nu s-au născut dintr-o necesitate de comunicare, ci din nevoia noastră de a ne lăsa seduși.'' - Felipe Benítez Reyes

RhysTranter.com

Art and Literature for Life

ArtStormer

Flash Storms of Art for the Visually Addicted

Ink4thought

Life's journeys

INTERCULTURAL COMMUNICATION SERVICES

YOUR ROMANIAN TRANSCREATOR

The Daily Tutli-Putli

Buried in SECOND HAND clothes, a project by Raluca Roșu

about what I see

Munich Bookers

Read as much as you can!

Undeva o piatra

about what I see

%d bloggers like this: