Lettre à M.

Ce s-ar putea spune despre o „alta limba“ cind tocmai vorbim intr-una (intruna)?

N-as putea-o decit indica, sa zicem, alcatuind un cor, un covor, un palimpsest de limbi / gindiri ale unora care au vorbit aceasta limba. Iata un Ionescu, de pilda. In Note si contranote, cind vorbeste despre “viziunea lui despre teatru”, despre ce inseamna pentru el teatrul si ce inseamna sa-ti asumi acea pozitie personala vis-a-vis de teatru si de viata si viceversa, pune gindirea si ginditul ca in fata unui ecran : priviti. Mirarea si stupefactia sint starile care te fac sa poti scrie / face / gindi – in cazul acesta, teatru. Daca nu iei in seama sau nu cultivi sau nu astepti sau nu pui pret pe starea aceasta, atunci constructia isi are si isi da inevitabil un alt fundament : ea creste pe niste teze, pe niste piloni. Dar cum ar fi sa construiesti riscind in fiece moment, sa construiesti pe intrebare, sa construiesti pe ceea ce nu ai si nu poti detine de fapt ? Asta fac toti scriitorii cind scriu : sint asaltati de o limba care vrea sa se rosteasca prin ei. Nu ma erijez acum in fiinta insemnata. Chiar mi-as dori ca, daca tot afirm sau caut sa afirm ceva despre acest fel de a vorbi si fi, sa-l pot spori intr-un fel. Cred in sporirea pe care o aduce macar vestirea, vestea si marturisirea ei. Cine va uita de ea, scrie ea, va afla putin. Nu stiu de ce scrie ea asa. Putin poate insemna enorm. Dar vrind sa intelegi atit de mult si stind cu urechea la pinda atit de mult, iata ce observi : ea e mai degraba sunet decit sintaxa ! Tine de registrul prevorbirii, pentru ca ea tine de izvorul din care provine – e al impactului prim si al dorintei prime care tinde sa-si caute corespondent in lumile stiute, din ce in ce mai stiute, caci construite dincoace. Si se indreapta in mod cert inspre un fel de a se comunica. In mod neasteptat, acesta NU depinde de cantitatea de informatii, nici de viteza lor de compilare, nici de noul ce rezulta din combinatorica interna. E un mod de a comunica pe intelesul celor care nu se considera importanti pentru a auzi ceva. Asta in primul rind. Apoi, acest mod mai poate fi surprins ori interceptat chiar si fara problematizarea lui explicita ! Eu chiar sint convinsa ca, straduindu-ma sa caut ceva pe urmele lui, le voi fi pierdut… In orice caz, el tine de directie si de cit de mult ceva se cauta prin tine ; sau mai bine zis de cit vrei tu sa te pierzi. Eu n-am vrut sa ma pierd, insa am invatat  – foarte putin – ca nu ma pierd. Acum mai ramine chiar sa nu ma pierd. Si de aceea incerc sa-ti scriu.

De aceea as dori comunicarea mai intensa in aceasta « zona ». Nu ca sa « discutam » ; ci ca sa fim, discutind.

Exista tesaturi si tesaturi : unele tin. In plasele mele s-au prins de mine unele carti, niste autori. In plasele tale si ale altuia se prind altele. Din aceste tesaturi ce tesem ? Cuvinte ? Nu, nu cred. Nici articole. Ne tesem si devenim fir, uite, acest fir toarce el o anumita limba. O putem exersa asa cum o mina toarce un fir.

Sint unii care tes astfel, intretesind si ardoarea lor – asta se vede. Iti place ceva. Dar acest « iti place » trebuie sa se hraneasca continuu cu ceva din afara lui, din alta ordine. Iti place pentru ca esti chemat. Iti place pentru ca, tocmai facind acel lucru si daruindu-l altora, el capata sens. Da, e nevoie de o scena, de un fel de spatiu de circulatie. Idei singure, in cerc restrins ? Atunci acel cerc se va hrani din cercul insusi. Or, tocmai spuneam ca e nevoie de o alta « cauza », de o alta sursa si de o alta forma de a fi.

Cum cresti cu aceste lucruri ? Nu stiu, ca planta care are nevoie de lumina, apa, aer, pamint. Dar toate impreuna. O crestere fara daruire imprejur e pentru mine o falsa crestere.

Dar ma simt ca intr-un holospatiu. Nici eu nu stiu care-mi e pamintul, acum, cind iti vorbesc, scriu.

De aceea, ma opresc. E ca o nonscriere. Ca o urma indescifrabila si pentru mine. Incep sa scriu si ma trezesc in necunoscute, in din ce in ce mai multe necunoscute.

Poate ca scrisul si vorbirea nu pot fi decit adresate, numai asa, in aceasta strinsa legatura, ca la teatru, faţă in faţă, acolo vorbirea se poate « limita », fiind de-limitata de « spatiul » celor doi, de fiinta lor intrebatoare, fragila, deschisa. Doar asa concretul intrebarii poate ramine concret ; el tine de apropierea dintre doi oameni. Poate si pentru ca ei sint din aceeasi carne facuti, si acolo, intr-o lume mai de carne, cuvintul se simte cel mai in largul lui. Nu stiu. Cert e ca, locuind distante, contradictii, legi, citind carti, lasind carti, totul se poate bruia asurzitor (aceasta surzenie poate lua foarte bine forma unui dialog civilizat intre oameni). Conteaza enorm ce carti vin si se deschid. Conteaza si de ce-ti vin. Conteaza pe cine chemi.

Advertisements

About notesandcounternotes


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

notesandcounter notes

about what I see

Pushing Ahead of the Dame

David Bowie, song by song

cu pasiune, Ema Onisâi

citește, ascultă, privește, simte, alege, incearcă, scrie, așteaptă. Imaginează-ți

Adunăm obsesii

„Cuvintele nu s-au născut dintr-o necesitate de comunicare, ci din nevoia noastră de a ne lăsa seduși.'' - Felipe Benítez Reyes

RhysTranter.com

Art and Literature for Life

ArtStormer

Flash Storms of Art for the Visually Addicted

Ink4thought

Life's journeys

INTERCULTURAL COMMUNICATION SERVICES

YOUR ROMANIAN TRANSCREATOR

The Daily Tutli-Putli

Buried in SECOND HAND clothes, a project by Raluca Roșu

about what I see

Munich Bookers

Read as much as you can!

Undeva o piatra

about what I see

%d bloggers like this: