Ana

“Am cunoscut-o pe Ana în primul an de facultate, dar oare am cunoscut-o vreodată? Oare ar fi fost posibil să cunoști o persoană, și mai ales această persoană, atât de specială? Poate că am cunoscut specialul ei, “specialitatea” ei, sau mai precis am cunoscut că era ceva aparte în ea, dar unde începea și până unde se întindea acest aparte n-aș putea să spun. Era mereu preocupată. E simplu, oricine e preocupat. Ce e atât de special în asta? Totuși, ea era preocupată de ceea ce nu se întâmplase niciodată, mai mult decât de ceea ce s-ar fi întâmplat deja. Era mereu cu gândul la de ceea ce ar fi vrut să se fi întâmplat în viața ei, la acea viață pe care ar fi vrut-o să fie a ei, sau așa cum ar fi vrut să o aibă, dar pe care bănuia deja că nu o va avea niciodată, pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel, pentru că lucrurile se întâmplă mereu altfel decât le așteptăm, iar asta, poate, tocmai pentru că le așteptăm prea mult, iar în așteptarea lor, le imaginăm, le umplem de culoare, de o culoare pe care, odată venite, lucrurile nu o nimeresc niciodată întocmai, și de aceea, ne dezamăgesc. Așa era ea, mereu cu această întrebare: de ce nu a întâlnit la timp un anumit om, pe care încă îl mai aștepta, de ce oare nu vine acel om destinal, măcar acum, în ultimul moment (și parcă mereu era ultimul moment, când ar fi putut încă să se mai întâmple ceva… ceva care însă se amâna mereu, de la un “ultim moment” la altul). De ce oare nu aflase la timp un lucru, de ce oare nimeni nu îi spusese la timp, de ce nimeni nu o avertizase sau nu o avertiza măcar acum, de alte și alte lucruri care vor veni? În felul acesta, pentru ea, era mereu acest timp… “la timp”, sau ar fi putut să fie, căci ea îl aștepta mereu, cu o disponibilitate maximă de a primi, de a i se spune, de a afla… Ce anume? Nu știu, și nu știu dacă măcar ea ar fi putut spune ce anume (probabil că nu, devreme ce era vorba de o posibilitate), dar, în orice caz, era vorba despre o iminență a unui spus, a unei întâmplări minunate, neașteptate și totuși destinale, destinate anume pentru ea. Poate că aștepta, în fond, însăși viața ei, însuși destinul ei, însăși întâmplarea vieții sale, care se întâmpla în fiecare moment, dar pe care, în fiecare moment, ea nu înceta să o aștepte, să o proiecteze într-un viitor și mai mare, și mai surprinzător, și mai neașteptat, dar, în același timp, mai necesar, mai scris să se întâmple. Iată, așa era ea, așa erau acele vremuri. » (Lettre de M.)

Advertisements

About notesandcounternotes


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

notesandcounter notes

about what I see

Pushing Ahead of the Dame

David Bowie, song by song

cu pasiune, Ema Onisâi

citește, ascultă, privește, simte, alege, incearcă, scrie, așteaptă. Imaginează-ți

Adunăm obsesii

„Cuvintele nu s-au născut dintr-o necesitate de comunicare, ci din nevoia noastră de a ne lăsa seduși.'' - Felipe Benítez Reyes

RhysTranter.com

Art and Literature for Life

ArtStormer

Flash Storms of Art for the Visually Addicted

Ink4thought

Life's journeys

INTERCULTURAL COMMUNICATION SERVICES

YOUR ROMANIAN TRANSCREATOR

The Daily Tutli-Putli

Buried in SECOND HAND clothes, a project by Raluca Roșu

about what I see

Munich Bookers

Read as much as you can!

Undeva o piatra

about what I see

%d bloggers like this: