to be and to be

Ce fel de literatura, daca nu e una care sa spuna ce vede? Si ce este de vazut ? Nu propozitiile sint literatura, ci ceea ce pot aduce ele. Scriitorii stiu ca, dorind sa spuna ceva, ajung sa spuna altceva, ce nu stiau ca vor si pot sa spuna. A incepe inseamna oare a sti ca vrei sa spui, mai degraba decit a sti ce vrei sa spui ? Asa cred.
Se poate insa ca povestile sa fie unele care nu vor sa fie spuse. De ce ? Pentru ca stiu ca scriitorul nu le poate inca ridica din starea lor de povesti. Povestile sint. Vietile sint. Scriitorul nu trebuie sa caute povestile, ci ele trebuie sa il cheme la el.
Dar uneori povestile nu vor sa vina. Uneori povestile nu vor sa fie chemate, scriitorul nu vrea sa auda decit ce vrea el sa auda. Povestile stau lipite de peretii lor de povesti. Iar el nu poate scrie decit despre pereti, intruna si intruna.
A sti ca largul povestilor e strimt, a simti asta, pentru ca la adevar nu se ajunge oricum, ci pe o poarta strimta. Ori poate dai peste el din intimplare, la o cafenea, la un colt de strada, vazind un om.
Dar eu nu pot vedea colturi de strada, nu inca. Ele inca nu sint atit de colturoase incit sa-mi prinda privirea.
Privirea mea e inca inauntru, ca a unui fat inca nenanscut. El nu stie cit mai are de stat aici. Nu stie decit ca lumea lui il roaga aproape sa vada ceva si el nu vrea sa vada. Isi tine in continuare ochii strins inchisi. El vede totusi, prin toate membranele sale. Citeste ziare, vede filme, aude ce se intimpla de fapt. Dar, tot de fapt, ele ii sint exterioare, straine.
Acest fat are de inteles moartea cu ochii lui lipiti. Are de inteles dincolo de auzirea lui : « cutare a murit ». Are de inteles cumva pe dos, ca si cind cel care ar fi murit ar fi de o natura cu el, i-ar fi cumva vecin, aseaman. Si de ce ar mai fi acest fat viu ? Pentru ca gindeste, aude, simte ? Si ce ar insemna atunci viata lui, daca aceasta asteptare ii e asa de prelungita si asa de neinteles ?
Poate ca lucrul cel mai de pret pe care il au scriitorii, se gindea, este ritmul. A exersa scrisul, pina cind izbucneste melodia. A exersa… Acest cuvint o atrage pe fiinta dinauntru, la fel cum fatul din pintece e atras de muzica dinafara, de vocea parintilor sau a cunoscutilor. Acest cuvint o atrage, pentru ca e foarte diferit de ce e aceasta fiinta. Inauntru nu exista decit ritmul ei. Inauntru nu are fata de ce sa se acordeze. Sau are, dar acesta e despartit printr-un perete de netrecut. Cum sa escaladezi peretele ?
Citeste Le Clezio. Cum ii ies frazele acestui scriitor. Sau Makine. La Le Clezio aproape vezi cum scrie, scrie ca si cum ar picta. Mina ii aluneca, e o unduire fantastica, ca si cum ar scrie din apa.
Si ea e in apa. Insa apa ei e dura, nici fatza de apa ei ea nu are aderenta. E in apa si e inauntru. E in ea insasi.
De aceea, oricit ar citi, ceva o tine mereu in afara. Ea refuza in ce le din urma sa primeasca acele cuvinte. Aceasta ar insemna sa iasa din camera ei obscura, poate. Dar aces refuz nu tine doar de o malformatie a sa, sa zicem – aceasta existenta in care s-a trezit -, ci e unul care, in revers, spune : eu vreau sa cred pina la capat in ceva. Si eu cred pina la capat in ceva. De aceea, sa cred in altceva, oricit de asemanator ar fi el cu ceva-ul in care cred, mi-e imposibil.
Si atunci ? Pe de o parte, nu poti crede in lumea in care vrei sa iesi, in lumea celorlalti. Si cit de frumoasa e ! (tocmai terminase de citit Salinger, Franny & Zooey, si, convinsa ca nimic nu o poate opri sa iasa curind…) Dar, apoi, a citit despre Salinger si despre viata lui. Ma rog, cit poti citi, completa, dinafara, despre viata unui om ? Poate doar in masura in care el iti da vreun indiciu, nu, nu o autobigrafie, what a thing, not to be done in a lifetime, ci un indiciu macar. Insa Salinger s-a inconjurat de un gard si a trait cu perdelele trase, and he didn’t say any other word. Dar am citit despre izolarea lui ca despre o boala, si iarasi m-am gindit ca, atunci cind vrei sa mergi pina la capat, cu scrisul si cu orice, devine cumva imposibil sa mai traiesti dupa. Deci ai ales cumva sa nu mai fii, chiar fiind.
Cum nu poti fi mereu la acea inaltime pe care tu o doresti… Ramine atunci problema lui tu. Cine sa fii tu daca vrei atit de mult sa fii tu ?
Dar toate aceste divagatii nu valorau decit cit o ceapa degerata in ochii ei inchisi. Divagatii – adica scris despre scris. Dar daca nici scrisul in sine n-o multumea ?

Si astfel strinse si mai tare ochii, refuzind sa mai auda asta.

*

Ce bine e sa gasesti pe cineva, sa fii in convorbire si totul sa stea asa – o zi intreaga.

Advertisements

About notesandcounternotes


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

notesandcounter notes

about what I see

Pushing Ahead of the Dame

David Bowie, song by song

cu pasiune, Ema Onisâi

citește, ascultă, privește, simte, alege, incearcă, scrie, așteaptă. Imaginează-ți

Adunăm obsesii

„Cuvintele nu s-au născut dintr-o necesitate de comunicare, ci din nevoia noastră de a ne lăsa seduși.'' - Felipe Benítez Reyes

RhysTranter.com

Art and Literature for Life

ArtStormer

Flash Storms of Art for the Visually Addicted

Ink4thought

Life's journeys

INTERCULTURAL COMMUNICATION SERVICES

YOUR ROMANIAN TRANSCREATOR

The Daily Tutli-Putli

Buried in SECOND HAND clothes, a project by Raluca Roșu

about what I see

Munich Bookers

Read as much as you can!

Undeva o piatra

about what I see

%d bloggers like this: