Advertisements

Title?

O boare

Rufele de pe balcon au tresarit

Tu le vezi cu coada ochiului

Te intrebi grabit ce o sa mai fie miine

Se vor misca sau vor ingheta

Liniile din jur nemiscate

Ochiul tau inghetat

Vine o linie, se poate trage mai aproape,

Pe foaie

Aici nu se trage nici o linie, nu inca

Dar cind vine o linie vii si tu mai aproape

E tot ceea ce se vrea in aceasta viata pe linie,

Sa vii mai aproape, sa fim pe linie,

Sa nu iesim din rind cu nimic, sa fim perfecti si simpli, trasati,

apasat,

foaia ramine inchisa intre coperti,

cineva vine va veni si va scrie sub linie

romanul „Alinierea” sau „Alienarea” sau „Alina” sau „Linia”

in el se vor decupa fragmente si se vor amesteca si va reiesi o intertextuala poveste despre multe linii care nu s-au intersectat; au fost doar trasate de miini diferite, in zile diferite, in ore diferite si nu s-au intilnit, nici azi, ca, de ar fi, s-ar povesti

Am uitat ce inseamna sa fii elev, oare cind m-am oprit, era o senzatie de caiet si coperta, era o senzatie clara de detinere de obiecte specifice

De ce nu cint nu stiu, cel mai potrivit e sa cinti si sa vezi dupa aceea cum suna.

A compune melodii. A scrie e altceva, are legatura cu prinderea, taierea si alinierea. Ca un dulgher care ajusteaza, face un corp de interior.

Iar trupul descris vine si se aliniaza si el, forma perfecta, si atunci treaba e gata, niciodata n-ai fost autorul, dar trebuie sa se ocupe cineva si de consemnarile acestea

Am venit intr-o zi, mai bine zis am iesit din atelier, nimeni nu iese de obicei din ateliere, insa am indraznit sa apas pe clanta fara sa stiu ca e o clanta, am apasat asa cum apesi un perete, orice miner, cum pipai o fereastra, am impins o usa asa cum impingi orice altceva. Am dat peste o iesire neinteleasa, cum altfel, am iesit unde nu puteam gindi, iar acolo m-am ocupat cu rearanjarea informationala.

Nu mi-a iesit, sint inca captiva afara.

 

 

 

 

poem

René Char
(1907 – 1988)

Înmînare

Lăsaţi dîrlogii liberi, începe-acum cîmpia.
Se vede după ramuri că la hotare e ger
Se va ivi o cotitură, pierind ca fumul în văzduh
Pe care va pluti bineţea precum o aşchie-ndoită.
Respiră undeva, sub scoarţă, neliniştea de a slăbi.
Pe lespedea fîntînii va fi întinsă masa.
Fiinţe binevoitoare ne vor întîmpina
Şi mîna ta pe frunte, rece îţi va fi de stele;
Şi-n iarbă nici o urmă de cuţit.
Nu, zgomotul uitării ar fi atît de mare
Încît ar altera puterea sîngelui şi a cenuşei
La căpătîiul meu unite să stea-mpotrivă sărăciei.
Cel care numai paşii lui şi-aude admiră numai propria-i vedere
În apa moartă a umbrei sale.

(Traducere de Gellu Naum)