Max Blecher, Poem

Învelişul tău
Ca o pasăre în cuibul inimii
În râuri de sânge te scalzi
Şi zbori prin vârful degetelor mele

Când pleci
Corpul regăseşte infinita lui greutate
Şi peisajul deschis beant
Înseamnă lipsa ta

Cu mâini adânci ca nişte panere
Mă scoţi din oceanul somnului
Şi capul îmi sună ca o scoică

Tu piatră aruncată în lac
Tu cerc de apă părăsindu-te

Poate că aşteptându-te va învia
Cadavrul unui cuvânt
Şi el cu lanterna lui oarbă mă va plimba
Prin noapte

Părul tău va fi întunericul ei
Şi eu mă voi cufunda în umbre

(din volumul “Corp transparent”, 1934)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s