dezcarnare

Nu voia nimic. Nu voia sa arate nimic nimanui. Poate o floare, un avion prea mare si prea aproape de pamint, un apus de soare ori un rasarit rasarit in fatza. Dar nu. Nu faptul aratarii odata cu sinele ei, ci cumva faptul de a arata fara de ea.
Exersa asta zi de zi si, la fel, pentru asta, avea nevoie de un nimeni cu care sa exerseze absenteismul, absenteizarea. Era ca si cum ar fi vazut lucruri doar pentru a le pune deoparte, doar pentru a le nota ca fiind acolo si nicidecum altfel conota. O sete de nimic – o sete de nimic-altceva. O sete de exactitate, de fapt, de sineitate. Sa fii doar atit si nimic mai mult, sa fii in aceasta privire cernind lucrurile doar o forma, printre altele, doar ceea ce coexista – tacut, limitat, linistit, asezat. Un fapt de a fi fara comentariu, un soi de discretie prin care viul, viata ar fi fost retrimise, automat, in alta zona, acolo unde le e locul. Unde? Nu printre lucruri, nu printre cuvinte, nu in comentariu, caci orice comentariu e impur si fragmentat si lubric. Nu.

Ci in zona obiectelor intregi, in zona de unde, prin recul, ar fi putut, ea insasi, acum intreaga redata siesi, in sfirsit, zbura.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s